Evaluarea clinică a copilului cu autism

Psihoterapie copilValiditatea diagnosticului clinic în tulburările din spectrul autist este o problemă extrem de spinoasă, mai ales în țara noastră. Procedura validată științific este lungă și costisitoare pentru părinți. Aceștia se zbat între prețul mare al consultațiilor, durata prea lungă a procesului de evaluare și nerăbdarea izvorâtă din speranța că poate diagnosticul va fi infirmat.

Având în vedere însă importanța realizării unui diagnostic corect, ne-am gândit să scriem un articol care încearcă să facă lumină în această problemă extrem de sensibilă și dureroasă pentru părinți. Vă invităm să citiți articolul pe pagina centrului nostru:

http://www.psihoterapie-copil.ro/2015/10/07/conteaza-cum-si-cu-ce-teste-este-evaluat-copilul-cu-autism/

 

Reclame

Copilul timid

Psiholog copii BucurestiEste retras și nu socializează cu copiii de aceeași vârstă, nu vorbește cu străinii și se ascunde în spatele nostru, agățându-se de haine, atunci când este întrebat de vorbă. Nu are mulți prieteni, nici nu inițiază conversații cu alți copii și este temător ori de câte ori se află în situații noi. Toate acestea sunt caracteristici ce ne determină să spunem despre copilul nostru că „este timid”.

Prezența timidității la copil poate avea mai multe cauze. Spre exemplu, un copil timid poate fi un copil introvert, care are frecvent nevoie de momente de singurătate, astfel încât să își poată reîncărca energia necesară socializării cu cei din jur. Alții pot avea un nivel înalt de sensibilitate, în sensul în care sunt foarte conștienți și puternic influențați de mediul înconjurător. Este important să înțelegem cât de valoroasă și unică este această sensibilitate a lor și că, descoperind și răspunzând nevoilor lor, îi putem ajuta să identifice și ei nevoile celor din jur și să se adapteze la acestea.

Atunci când copilul manifestă teamă sau anxietate față de anumite situații sociale în care se simte analizat de către ceilalți (precum întreținerea unei conversații cu adulții, dar și cu covârstnicii, întâlnirea unor persoane noi sau vorbitul în public) este posibil ca acesta să se confrunte cu anxietate socială. Alte simptome ale acestei tulburări sunt reprezentate de faptul că are episoade de plâns, accese de furie, se agăță de părinte sau de o persoană apropiată, se ghemuiește și rămâne imobilizat sau manifestă o incapacitate de a vorbi în situațiile sociale.

Ne întrebăm care sunt factorii ce influențează apariția anxietății sociale în cazul copiilor. Un studiu recent realizat de Schreier și Heinrichs (2010) evidențiază faptul că teama părinților de evaluare negativă a propriului copilul este asociată semnificativ cu anxietatea socială a acestuia, dar și cu alte probleme emoționale. Copilul nu este influențat doar de propriile reacții și răspunsuri corporale, ci și pe cele ale părinților, atunci când identifică situațiile periculoase. În același mod, cei mici identifică reacțiile anxioase ale părinților în momentul în care se confruntă cu o serie de situații sociale ambigue, fapt ce îi determină să supraaprecieze pericolul respectivelor situații.

Acum că am înțeles care este mecanismul prin care putem influența în sens negativ timiditatea copilului nostru, ar fi util să ne concentrăm asupra atitudinii pozitive pe care o putem adopta:

  • Nu este nimic mai invalidant pentru copil, decât atitudinea noastră de a îi cere în mod repetat să înceteze să mai fie timid, tăcut sau retras. Este ca și cum o pasăre și-ar împinge propriul pui afară din cuib, cerându-i să zboare, fără să îl fi învățat în prealabil cum să facă acest lucru. Dacă îi subliniem copilului faptul că este ceva în neregulă cu el, nu facem altceva decât să îi întărim atitudinile negative și insecuritățile. Înțelegându-i îngrijorările, nevoile, trăirile, empatizând cu el, îl puteam ajuta să dezvolte la rândul său empatie față de ceilalți, ceea ce îl va ajuta să își dezvolte abilitățile sociale și să se apropie de ceilalți.
  • Un alt aspect important este oferirea unui model de comportament adecvat pe care cel mic îl va prelua prin simpla observare. Putem face acest lucru tratând cu relaxare situațiile sociale noi, fiind amabili cu toți cei ce ne înconjoară și oferindu-le ajutor.
  • Aptitudinile sociale pot fi învățate chiar și prin joc. Astfel, jocurile de rol îi pot aduce pe copii în ipostaze în care sunt nevoiți să se prezinte unui nou partener de joacă, să inițieze o activitate comună sau să se alăture unui grup în timpul unui joc. Atunci când dorim să ne alăturăm unui grup într-o anumită activitate, mai întâi observăm dinamica grupului și abia apoi găsim o modalitate de a ne include în el. Putem începe prin a-l încuraja pe copil să învețe să observe cu atenție subiectele care sunt dezbătute sau comportamentele practicate în cadrul grupului.
  • Chiar și gesturile precum zâmbetul, salutul sau contactul vizual pot fi învățate prin practicarea și repetarea lor în cadrul jocurilor.
  • Tot prin joc pot fi învățate și modalitățile în care copilul poate reacționa atunci când este tachinat sau ironizat de colegi sau alți copii. Este esențial să știe care este importanța exprimării propriilor nevoi și apărării propriilor drepturi în cadrul interacțiunilor sociale.
  • Îl putem ajuta să învețe strategii prin care să facă față situațiilor sociale cu caracter jenant. Este necesar să știe că tuturor ni se întâmplă să ne confruntăm cu astfel de situații și putem să descoperim împreună cu ei care sunt lucrurile care i-ar putea face mai puțin emotivi sau anxioși în depășirea unei situații inconfortabile. Acest lucru îi va ajuta să își găsească curajul de a se pune ulterior în situații noi.
  • De asemenea, este foarte important ca noi să le oferim cât mai multe oportunități de a se implica în interacțiuni sociale. În plus, putem aprecia sau recompensa fiecare mic pas pe care copiii îl fac în inițierea interacțiunii.
  • Nu trebuie să ne îngrijoreze faptul că cel mic nu este înconjurat de mulți prieteni, este suficient să aibă un singur prieten cu care să poată comunica și cu care să îi facă plăcere să își petreacă timpul.
  • La un anumit moment de timp, este vital să ne învățăm copilul cum să se protejeze de pericolul interacțiunii cu străinii. Însă nu este bine să insistăm asupra acestui aspect încă din primii ani de viață, când copilul este oricum în permanență supravegheat. Astfel, ne putem asigura că nu îi vom induce o teamă exagerată față de interacțiunea cu persoanele necunoscute.
  • Copiii tind să acumuleze și să își reprime diferite temeri cărora nu le pot face față, iar pe termen lung acest fapt îi poate bloca, determinându-i să devină rigizi și fricoși în orice situație. Încurajându-i să își exprime temerile, îi putem ajuta să le depășească.

Un alt aspect pe care îl putem identifica la un copil cu anxietate socială este  incapacitatea sa persistentă de a vorbi în anumite situații concrete (spre exemplu la școală, cu anumiți adulți, cu partenerii de joacă) în ciuda faptului că obișnuiește să vorbească în alte situații. Această tulburare este cunoscută în literatura de specialitate sub numele de mutism electiv. Desigur, nu luăm în considerare cazurile în care copilul prezintă anumite tulburări de comunicare, un deficit de cunoștințe, sau nu stăpânește bine limba vorbită.

Copiii cu mutism electiv vorbesc cu ușurință acasă, în mediul familial, dar pot întâmpina dificultăți chiar și în comunicarea cu prietenii de aceeași vârstă sau cu rudele mai îndepărtate. În mediul școlar, pot avea o performanță scăzută ca urmare a refuzului de a vorbi, ceea ce va îngreuna semnificativ procesul evaluării realizat de către cadrele didactice. În unele situații, pot folosi modalități nonverbale de exprimare, precum arătatul cu degetul, scrisul sau pronunțarea unor sunete scurte cu o voce schimbată.

Alte trăsături și comportamente pe care le pot avea copiii cu mustim electiv sunt timiditatea excesivă, frica de situații sociale jenante, retragerea și izolarea socială, trăsăturile compulsive, negativismul, accesele de furie și uneori comportamentul opoziționist.

Această tulburare se instalează, de regulă, înainte de vârsta de 5 ani, devenind evidentă abia în momentul intrării la școală, moment ce aduce cu sine o creștere semnificativă a interacțiunii sociale. În cazul persoanelor cu anxietate socială, mutismul electiv dispare odată cu înaintarea în vârstă, spre deosebire de celelalte simptome specifice acestui tip de anxietate.

Totuși mutismul electiv este întâlnit destul de rar. Manual de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale DSM V prezintă o frecvență a acestei tulburări între 0.03% și 1% și menționează faptul că este mai des întâlnită în perioada copilăriei timpurii, decât în adolescență sau la vârsta adultă. De asemenea, este la fel de des întâlnită în rândul ambelor genuri.

Așa cum putem observa, există o multitudine de atitudini prin care ne putem ajuta și încuraja copilul să facă față propriei timidități. Cu toate acestea, atunci când manifestările sale sunt severe sau persistă în timp în ciuda încercărilor noastre de a le diminua, este necesar să apelăm la ajutor de specialitate, pentru a ne asigura că aceste atitudini nu reprezintă simptome ale altor tulburări psihologice ce ar putea afecta procesul de dezvoltare al copilului.

 

Aida Marina Sararu

Psiholog clinician, consilier psihologic – Minnie Psychological Center